Casa Zestrea Bisoceană este primul hub țărănesc dedicat comunității din Bisoca, într-un sat aflat în mijlocul unor meleaguri de poveste. Gospodăria specifică zonei subcarpatice a fost transformată într-un loc dedicat vieții țăranului român. Casa tradițională a fost amenajată în stil autentic cu obiecte ce spun poveștile locului, iar grajdul și fânăria au fost transformate în spații expoziționale. Aici poți vedea expoziția permanentă – viața țăranului muntean.
Poți veni să descoperi acest colț de poveste unde organizăm ateliere și evenimente care readuc la lumină o lume uitată. De asemenea, investim timp în transmiterea către copii a meșteșugurilor și tradițiiior, în implicarea bătrânilor satului sau in alte proiecte ce dezvoltă comunitatea. Poți afla despre proiectele noastre din trecut aici. Dacă vrei să ai parte de o experiență culinară autentică, cu produse locale și preparate ale locului, te asteptăm la Zestrea Bisoceană – Punct Gastronomic Local. Casa Zestrea Bisocceană este primitoare și nerăbdătoare de a primi copii și adulți în curtea sa generoasă, care să se bucure de aer curat, de natură , de poveștile bătrânilor și incursiuni de învățare în trecut.
Experiențele de învățare pe care ne dorim să le oferim aici sunt unele importante și de durată. Află cum poți și tu să susții dezvoltarea acestui hub ca un spațiu de experimentare a vieții satului românesc atât pentru copii cât și pentru adulți. În acest moment, vizitarea Casei Zestrea Bisoceană este gratuită și se realizează pe bază de rezervare prealabilă
În fiecare an, începând cu 2016 până în 2019, am creat școala de meșteșuguri dedicată copiilor din Bisoca (în 2019 am avut o pauză creată de pandemie). Timp de o săptămână, copiii din Bisoca au avut parte de ateliere de meșteșuguri în care au învățat cum se țese, cum se coase și cum se realizează alte meșteșuguri pe cale de dispariție.
Pe lângă partea practică, aceștia au parte de, ateliere de învățare a patrimoniului material și imaterial al zonei, introducere în importanța înțelegerii, respectării și păstrării moștenii satului, dar și ateliere de învățare și experimentare a diferitelor elemente pe care voluntarii experți le pot împărtăși copiilor.
Un dintre cele mai importante elemente din cadrul școlii de meșteșuguri o reprezintă partea de educație financiară prin care copiii învață să își valorifice produsele realizare în cadrul festivalului dedicat zilelor comunei, iar sumele donate sunt investite apoi în produse care le sunt necesare.