Cămașa în broci -povestea unei comunități
„Cămașa în broci – povestea unei comunități” este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, de recuperare și protejare a patrimoniului cultural creat în jurul cămășii în broci (cămașa cusută cu fir de lână vopsit în culoarea grena din rădăcină de broci-Rubia Tinctorum) ce spune povestea satelor de munte aflate pe cursul superior al râului Râmnicu Sărat.
Despre proiect
Prin acest proiect am identificat și comunicat către public istoria obiectului, am recuperat tehnicile de realizare, poveștile bătrânilor, documentarea ultimilor cămăși în brci, am crescut conștientizarea valorii patrimoniului către meșteri/artizani și autorități din zonă.
Toate acestea le-am realizăm prin cercetare etnografică, documentare foto-video, masă rotundă cu autorități și stakeholderi locali, realizarea de ateliere de restaurare și conservare textile, ateliere – marketingul patrimoniului și sustenabilitate.
De asemenea, am creat o expoziție permanentă ce poate fi vizitată la Hub-ul Țărănesc Zestrea Bisoceană din Bisoca, o grădină tinctorială amenajată în curtea hub-ului în care se pot găsi atât broci cât și alte plante cu rol de colorant pentru textile.
Co-finanțatori ai proiectului
„Cămașa în broci-povestea unei comunități” este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Proiectul face parte din acțiunile de revitalizare a mediului rural desfășurate de Asociația Zestrea Bisoceană.
Mulțumim sponsorului Bakery Fromare Service!
Film document – Cămașa în broci
Dacă vrei să mergi pe urmele poveștii cămășii cusute cu fir de lână, vopsit în planta denumită local broci, te invităm să descoperi următorul film document. Vei afla cum bunicii pregăteau firul de lână, coseau, iar apoi purtau cămășile în viața de zi cu zi, la muncă, la hore sau înmormântare.
Mutumim localnicilor care prin multă bunăvoință, ne-au permis să îi filmăm! Mulțumim Ioana Terhoacă, Georgeta Dragoman, Rica Cășaru.
Arta vopsitului cu plante
Dacă ești profesor, părinte sau pasionat de arta vopsitului cu plante, te invităm să descoperi un minicurs online de vopsit folosind plante tinctoriale. Aesta poate fi folosit pentru a descoperi și testa o tehnică pe care bunicii noștri o foloseu în viața de zi cu zi. De asemenea, este o metodă sustenabilă și ecologică de vopsite a materialelor textile.
Descarcă și ghidul detaliat de vopsire cu plante.
Mulțumim Ana Ursescu pentru împărtășirea noțiunilor prezentate și Nicoleta Țicleanu pentru disponibilitatea de a apărea în film.
Albumul cămășilor în broci
*Cămășile în broci și-au scris povestea pe pânză, cu precădere, în comunele Bisoca, Vintileasca și Jitia, de pe valea superioara a râului Râmnic, comune care se aflau odată în același județ.
Râurile au fost acel motor pe apă al comunităților. Pivele, morile, fierăstraiele și vâltorile erau locurile ce dădeau viață așezărilor.
Iar aceasta a fost un factor important al modului cum dezvoltările culturale și sociale se realizau pe văile râurilor.
Costumul popular este cel care păstrează atât de bine această mărturie peste timp.
Mai jos regăsiți un album al cămășilor în broci, dar și al altor cămăși din comunitate fie cusute în fir de lână vopsit în lolaci, fie cusute cu bumbac respectând tehnica și modelul.
De asemenea, ne-au fost alături foarte mulți localnici, voluntari, autorități locale și oameni implicacați civic, cărora le mulțumim!
Proiectul a prins viață prin implicarea următoarelor persoane:
Cășaru Aurelia – membru fondator Zestrea Bisoceană, cu studii în etnologie, antropologie culturală și folclor.
Silvia Valentina Zamfir – cu studii în etnologie, antropologie culturală și folclor, lucrează la Muzeul Municipiului București din 2016.
Ana Ursescu – fondatoare a grupului de Facebook „Meșteșugul vopsitului cu plante”, cu studii în etnologie, antropologie culturală și folclor.