Bisoca, este o comună a județului Buzău aflată la poalele munților Vrancei, în zona Subcarpaților de Curbură, în depresiunea Bisoca-Neculele. Este o zonă de deal înalt, la o altitudine medie de 700-800 m, aflată la interferența a trei regiuni istorice:Muntenia, Moldova și Transilvania.

Cum te uiți de pe cel mai înalt vărf al comunei ( „Podu’ ăl mândru”- 973 m) vezi, în cele patru zări, case răsfirate printre păduri, livezi, fânețe, drumuri și pâraie. Aflată la o distanță de 68 km față de reședința județului, localitatea, cu ale ei opt sate (Bisoca, Băltăgari, Lacurile, Lopătăreasa, Pleși, Recea, Sările și Șindrila), ocupă o suprafață totală de 7268 hectare dintre care peste jumătate este acoperită cu pădure de foioase și conifere. 

Menționată ca așezare încă din vremea domnitorului Radu de la Afumați (3 februarie 1522 sub numele de Biseaca și Bisovca), localitatea a fost populată de moșneni rumânați de Mihai Viteazu (țărani liberi) la fel ca celelalte localități din nod-estul ținutului Buzăului și a țării Vrancei. În 1551 întâlnim o a doua menționare oficială din timpul lui Mircea Ciobanul, ce lăsa descendenților drept moștenire moșiile deținute în nord-estul Buzăului.

Localitatea a prezentat interes pentru mai mulți oameni de cultură de-a lungul vremii precum academicianul Iorgu Iordan, Basil Iorgulescu, scriitorii Alexandru Odobescu și Alexandru Vlahuță, etnograful Tancred Bănățeanu, pictorul Nicolae Grigorescu.

Scriitorul peisagist Alexandru Odobescu descrie în Pseudo-cynegetikos frumusețile plaiurilor bisocene „mari pietroaie sure și murgi, unele grămădite la un loc ca turmele de vite adunate la repaus, altele risipite prin livezi. Acum, sub aceste muchii, la stânga pământului se lasă la vale […], până se cufundă în jgiaburile mult mărite ale Râmnicului și Râmnicelului.”

Bisoca este o regiune încărcată de tradiție ce își păstreză încă elementele caracteristice satului tradițional și ce ascunde printre pădurile și pajiștile întinse, legende și povești nemaiauzite. Este locul de unde se spune că ciobanul Bucur a plecat cu turma sa de oi spre câmpiile întinse înființând Bucureștiul de astăzi. În localitate există încă un loc stâncos care poată numele de Masa lui Bucur. O altă legendă a locului este cea legată de Furu- fiul Vrâncioiei al cărui munte veghiază parcă localitatea și care este cunoscut aici pentru stânele care se ridicau odată în poiana Furului. Pădurile acestei zone nu au scăpat de haiducii vremurilor de demult. Corbea, haiducul „ce ia de la săraci și dă bogaților”(interviu 5) se ascundea prin aceste colțuri. El a fost cel care, prins fiind și pe punctul de a fi spânzurat, a scăpat chiar din mâinile gărzilor reginei Elisabeta păcălindule prin viclenie și înțelepciune deopotrivă.

Bisocenii, oameni simpli, cu credință în Dumnezeu, păstrează și astăzi tradițiile pe care le-au moștenit din generație în generație: dansul, portul, meșteșugul, datinile, toate grăiesc despre moștenirea etnografică a regiunii. 

Articol scris in cadrul activității „ Scoala de vară” , in cadrul proiectului:

„ Obiect. Ocupatie. Obicei – O poveste de spus si de trait ”  este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia @Administrației Fondului Cultural Național. AFCN   nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Proiectul face parte din acțiunile de revitalizare a mediului rural desfășurate de Asociația Zestrea Bisoceană.

Autor: Nicoleta Țicleanu

Leave A Comment