Daracul, folosit la cânepă, era un sistem de pieptene în care dinții erau dispuși circular, fixați pe un suport special din scânduri. Daracul apare astfel în memoria informatorilor nărcuți înaintea celui de-al doilea război mondial:
Și ăla-l dădea la darac, ăla-i zicea darac. Așa cum îs chepținii ăia di cheptănat lânî, dicât erau rotunzi și avea’ dinții ăia lungi așa. Și trăgeam prin daracu’ ăla pânî rămânea fuioru’. Și ăla di rămânea aici-șa așa îl mai cheptănam prin chepținii ăia di lânî și di-acolu mai scoteam un cair și di-acoalea zgrebinii ăia di-i băteam la țol. Îi scărmănam așa prin dinții cheptinilor ca sî să facâ buni sî poți s-îi torci. De-ăia torcea așa toatî lumea câ erau mai groși.
Trecerea firului de lână mai întâi prin darac iar apoi prin pieptenii de lână făcea ca fibra să fie împărțită în trei caiere ce urmau să fie toarse separat și folosite ulterior în funcție de tipul țesăturii. Primul caier forma fuiorul, folosit pentru pânzele fine sau pentru urzeală.
Cel de-al doilea caier se folosea la pânza obișnuită sau textilele de casă mai importante, iar ceea ce rămânea, denumiți zgrebeni, se foloseau pentru a bate țoalele ce se puneau pe pat ori pe perete.
Articol scris in cadrul activității „ Scoala de vară” , in cadrul proiectului:
„ Obiect. Ocupatie. Obicei – O poveste de spus si de trait ” este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia @Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Proiectul face parte din acțiunile de revitalizare a mediului rural desfășurate de Asociația Zestrea Bisoceană.
Autor: Stefan Tronaru