Atunci când o persoanǎ murea , timp de 3 zile și 3 nopți, apropiații veneau la casa mortului pentru priveghi , care consta in depanarea amintirilor , spunerea glumelor și datul de pomana a diferitelor alimente de către familie , cum ar fi : mere, pere , gogoși , covrigi, vin și țuica, apoi , in cea de-a 4-a zi preotul era chemat pentru citirea celor 12 Evanghelii (stâlpii), care era urmatǎ de servirea mesei (pomana mortului) . După ce masa se încheia , 4 oameni care nu aparțineau familiei cu prosoape legate la o singurǎ mȃnǎ , scoteau coșciugul afarǎ, așezându-l ȋn căruța pregătită cu un strat de fan și o pătura , la care erau ȋnjugați 2 boi ce aveau fiecare un prosop legat la cap. Cei din familie dădeau pentru sufletul răposatului o oaie sau o găina dacǎ erau mai săraci peste sicriu. După acest obicei căruța era pusǎ ȋn mișcare , ȋn frunte cu steagul , crucea , preotul și dascălul , urmatǎ de coșurile cu colivǎ , rudele și localnicii , plecând spre bisericǎ . Pe drum , la răscruci și cursuri de apă , căruța era oprită iar înaintea ei se așeza jos o cârpa albă , numită punte ,și un bănuț peste care căruța trecea ,și care era dată de pomană .La biserică , persoanele care făceau groapa pentru mort , numiți gropari ,așteptau în fața bisericii cu patul mortuar ca răposatul să ajungă , imediat ce ajungea îl luau și îl băgau în biserică unde părintele ținea prohodirea iar rudele împărțeau colaci . După acest ritual , sicriul era luat și dus acolo unde urma sǎ fie îngropat , iar preotul stropea ȋn formǎ de cruce trupul mortului cu un amestec de vin și ulei , apoi era coborât ȋn groapǎ cu ajutorul a doua pânze de bumbac ținute de cei 4 gropari , se făcea veșnica pomenire cu vin și colivǎ , apoi oamenii care au făcut groapa aruncau pământ peste sicriu și la capul mortului era pusǎ crucea pe care era scris numele lui , data nașterii și data decedării .Dupǎ asta fiecare participant mergea ȋn biserica și făcea cȃte 15 mătănii, urmând sǎ plece acasă la ei .
Ȋn a 9-a zi de la înmormântare se făcea pomana la casa răposatului , unde erau chemați sătenii, preotul și dascǎlul pentru a mȃnca mâncarea pregătită de gazde ȋn scopul de a-i fi iertate păcatele mortului, acest obicei repetându-se la 3, 6 și 9 săptămâni , 3 , 6 și 12 luni , iar apoi făcându-se doar cȃte o pomanǎ ȋn fiecare an pȃnǎ cȃnd trupul mortului împlinea 7 ani de când fusese părăsit de sufet.
Articol scris in cadrul proiectului:
„ Obiect. Ocupatie. Obicei – O poveste de spus si de trait ” este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia @Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Proiectul face parte din acțiunile de revitalizare a mediului rural desfășurate de Asociația Zestrea Bisoceană.
Autor: Marina Gheorghiță
